Profesiile care „ne conduc“: cum se aude ProFm în Honda
- September 27, 2018
- Asko Group
- Posted by Asko Group
- Leave your thoughts
Vrem să-i cunoaștem mai bine pe cei care aleg o Honda ca partener de drum, să vedem de ce au optat pentru un anumit model și cum evaluează mobilitatea oferită de un automobil japonez. La Asko, alegerile sunt dublate de calități comune și de visuri care se împlinesc. Am făcut o serie de interviuri cu oameni din diferite domenii, pentru a descoperi dacă există vreo legătură între profesia lor și brand-ul Honda. Astăzi stăm de vorbă cu Marius Dobre, manager radio ProFM.
De cât timp conduci un automobil Honda? L-ai botezat în vreun fel?
Deși suntem împreună din 2003, nu i-am găsit un nume din timp, așa că acum, fetița mea o alintă rabla lui tata.
Care sunt primele trei valori care îți vin în minte când spui Honda?
Fiabilitate, stil și sportivitate.
Povestește-ne o întâmplare pe care le-ai spus-o și prietenilor despre tine și mașina ta.
Fiind un Civic în 3 uși din 1999, am fost oprit de mulți tineri dornici să o cumpere ca să o tuneze. Din păcate, le cam trecea entuziasmul când aflau că are motor d’ăla mic, șefu’. Adică 1.4. Probabil cea mai faină poveste a fost când m-a oprit un polițist și tocmai mă căutam de acte și mă întrebam cu ce oi fi greșit, când l-am auzit spunând: V-am oprit pentru că îmi place mașina și aș vrea să o cumpăr. Nu am vândut-o, dar nici amendă nu am luat.
Ce legătură găsești între automobilul tău Honda și profesia pe care o ai?
Profesia m-a ales pe mine dintr-o întâmplare, în timp ce mașina am ales-o eu după culoare (și pentru că arată bestial 😊). La fel ca Honda, și postul de radio la care lucrez a trebuit să se reinventeze ca să reziste și să existe.
Dacă mâine ți-ai vinde automobilul, ce i-ai spune viitorului proprietar despre el?
Să aibă grijă de ea măcar cum am avut eu, că altfel o să îl bântui noaptea. Sincer, o să fie un moment trist, pentru că aproape toate amintirile și călătoriile plăcute din viața mea s-au întâmplat în sau în preajma Civic-ului. Cu mașina asta mi-am dus iubita în vacanțe, cu ea mi-am dus soția la nuntă, cu ea mi-am luat copilul de la maternitate, cu ea îmi duc copilul la școală și astăzi. Nu m-a dezamăgit niciodată, nici măcar atunci când i s-a rupt distribuția în mers, pentru că, din fericire, motorul nu a pățit nimic. A făcut 250.000 km, a văzut vreo cinci țări, dar a schimbat foarte puține piese.