Profesiile care „ne conduc“: de la cârmă, la volanul lui Civic
- March 5, 2019
- Asko Group
- Posted by Asko Group
- 1 Comment
Vrem să-i cunoaștem mai bine pe cei care aleg o Honda ca partener de drum, să vedem de ce au optat pentru un anumit model și cum evaluează mobilitatea oferită de un automobil japonez. La Asko, alegerile sunt dublate de calități comune și de visuri care se împlinesc. Am făcut o serie de interviuri cu oameni din diferite domenii, pentru a vedea dacă există vreo legătură între profesia lor și brand-ul Honda.
Astăzi vorbim cu un om care și-a petrecut peste 25 de ani din viață pe mare: îl cunoaștem pe Mircea Focea, marinar care a urmat cursurile Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“. A absolvit aici, dar nu a muncit niciodată în țară, ci doar în străinătate, mai ales în Germania, Marea Britanie, Olanda și… Japonia, locul de unde a pornit pasiunea sa pentru Honda. A lucrat pe o navă care transporta mașini în Europa și a avut ocazia să meargă la fabrica Honda din Hiroshima. Am fost plăcut impresionat. Am văzut calitate și respect față de client și față de produsul pe care-l oferă producătorul. Este motivul care l-a determinat să dețină pe rând, o Honda Accord, apoi un Civic Hatchback și încă un Civic, ultimul model lansat. Acum, în timpul discuției noastre din showroom, se uită cu coada ochiului la TypeR și spune că îi creează probleme: Nu știu dacă s-ar simți bine cu mine, că ar sta opt luni pe an singur.
Care sunt primele trei valori care îți vin în minte când spui Honda?
Cred că sunt mai mult de trei valori, dar încep, firește, cu fiabilitatea. Fiind inginer de motoare, chiar știu ce înseamnă și mă bucur să văd că acestea respectă obiectivele stabilite. Nu degeaba sunt numărul 1 în lume.
Apoi, putem vorbi despre respect, încredere și profesionalism. Toate impresionează de la prima vedere. Respectul față de client este foarte important și este prezent de la prima interacțiune, până la predarea cheii, dar și după ce devii proprietar Honda. Cred că se traduce, în primul rând, prin efortul de a face motoare bune.
Nu în ultimul rând, o altă valoare ar putea fi și raportul calitate/preț. E greu să găsești ceva atât de bun, mai ales când cauți o ofertă completă de echipare.
Povestește-mi o întâmplare pe care le-ai spus-o și prietenilor despre tine și mașina ta.
Nu e o întâmplare pe care am povestit-o neapărat, dar asta îmi vine acum în minte… În vacanțe, de cele mai multe ori merg cu mașina, pentru că îmi place mult să conduc. Aleg Țările de Jos, pentru civilizație și curățenie. Nu planific cazări sau rezervări, opresc unde îmi place. Am vrut să văd ce înseamnă Asistența Rutieră de la Honda și am poposit în Anvers, căutam un service unde să schimb uleiul. Cei de acolo mi-au verificat mașina și mi-au spus că mai am mai mult de jumătate de interval de kilometri de parcurs până la schimb. Eu le-am explicat că sunt inginer de motoare și că, de obicei, schimb uleiul mai devreme. După ce m-au ajutat să-mi îndeplinesc dorința, am stat la povești despre motoarele Honda și despre cât de bine sunt făcute. Și acolo am întâlnit aceeași atitudine de la care am pornit când mi-am ales partenerul de drum, atitudine bazată pe respect și profesionalism.
Ce legătură găsești între automobilul tău Honda și profesia pe care o ai?
Datorită meseriei pe care o am, nu am cum să nu fiu impresionat de modul în care cei de la Honda își fac treaba. Chiar îmi pare rău că în domeniul naval nu produc motoare de capacitate mai mare. Mi se pare că eu și mașina mea vorbim aceeași limbă. Sunt, de asemenea, încântat de modul în care oamenii care produc și cei care comercializează produse Honda se achită de ceea ce promit.
Dacă mâine ai vinde mașina, ce i-ai spune viitorului proprietar despre ea?
I-aș recomanda să citească despre ce a cumpărat, pentru că absolut tot ce va citi se va dovedi pe parcurs. Plus că se va convinge că a făcut o investiție foarte bună pentru că Honda are o valoare bună și la revânzare. Mașinile Honda te premiază prin felul în care răspund nevoilor tale.
Cred că i-aș spune și că eu nu obosesc la volanul Hondei mele niciodată, poziția în scaun mi se pare foarte bună. Mi-am ales automobilul nu doar cu sufletul, ci și cu creierul: când vezi că ce ți se promite pe hârtie devine realitate, nu ai cum să fii sceptic.
1 Comment
Interesant is cred realist