Accesorii Honda care îți fac călătoriile mai plăcute
- May 17, 2019
- Modele Honda
- Posted by Asko Group
- Leave your thoughts
Să ne imaginăm următorul context: pleci la o nuntă și ești la patru ace, dar îți lipsesc cravata și ceasul, iar pantofii nu sunt dați cu cremă. Soția are părul coafat pe spate și la urechi nu strălucește nimic. Telefonul îl ține în mână, pentru că nu are nici poșetă… Ce rol au accesoriile? De a completa o ținută atât vizual, cât și funcțional. Astăzi vorbim despre accesoriile care pot transforma Honda pe care o conduci în automobilul Honda care începe să-ți semene și să-ți răspundă la întrebări pe care le considerai „complicate”.
E greu de descris în cuvinte sentimentul de entuziasm care te curprinde când, în sfârșit, știi că mașina pe care ți-o doreai atât de mult, va fi a ta! Ai ales culoarea, ai plătit avansul, iar așteptarea devine din ce în ce mai grea. Automobilul pe care îl conduci îți împrumută din personalitate: îi dictezi modul în care să meargă, alegi drumurile pe care le veți parcurge, programezi vizitele la mecanic și opririle la spălătorie. Devine parte din viața ta, iar tu, parte din existența lui. Automobilele Honda îți oferă în dotarea standard o multitudine de sisteme care promit să-ți transforme călătoriile în experiențe frumoase, iar tehnologiile de siguranță activă sunt pe primul plan. În caz că nu ai aflat încă de ele, îți lăsăm aici un articol detaliat.
Pleci la munte și nu vrei să lași bicicleta acasă? Nu trebuie să rezervi bilet de tren ca să ai unde s-o urci, trebuie doar să-ți rezervi puțin timp pentru a te gândi care e alegerea mai bună: suport pe plafon sau în spate, pe cârlig? Odată ce decizia e luată, vei avea la bord, pe lângă cai putere… o bicicletă sau mai multe.
Proaspăt părinte? Obligatoriu trebuie să ai un scaun de copil, care să fie specific vârstei și montat pe bancheta din spate. Prezența lui îți va da certitudinea că îți transporți copiii în siguranță.
Călătoriile alături de copii pot fi o binecuvântare care se poate transforma în ceva extrem de complicat. Primele zece minute par promițătoare: se uită pe geam și sunt cuminți, însă lucrurile bune și au un sfârșit. Ce facem când își pierd răbdarea, iar jucăriile au rămas în portbagaj? Luăm repede tableta, o poziționăm în suportul de pe tetieră, iar Tom și Jerry se vor asigura că atenția le aparține.
Ai o întâlnire de afaceri în oraș? Sacoul norocos e gata să fie purtat. Îl arunci pe bancheta din spate și te grăbești ca nu cumva să întârzii. Prima impresie contează întotdeauna, iar sacoul n-ar fi avut nicio cută dacă suportul pentru umeraș ar fi fost montat înainte ca tu să-ți dai seama cât de mult ți-ar fi fost de folos.
Știm cu toții cum e când le facem o vizită bunicilor, ar da orice să vadă că plecăm cu portbagajul plin. Le spunem adesea „Nu, că asta-mi face mizerie!”, iar ei răspund senini „Lasă, că se spală!”. Ce nu știu ei este că timpul de la oraș se împarte diferit. Uneori, de-abia apucăm să mergem cu mașina la spălătoria din benzinărie, darămite să mai stăm să curățăm diferite pete în plus… În cazul acesta, cuva și plasa de portbagaj ne pot proteja mașina de pete nedorite, avem și frigiderul plin, iar bunicii vor fi mulțumiți că nu am plecat cu mâna goală de la ei.
La un moment dat, ajungem să depozităm în mașină aproape orice: de la dulciuri, până la diverse ustensile casnice. Cotiera pentru depozitare te ajută să fii organizat, mai ales când mergi cu cei mici. Încap aici piesele lego, creioanele colorate, sticla cu apă și chiar o bluză de schimb. În același timp, îi face și pe ei mai ordonați, iar poate unii vor păstra același reflex și acasă, punând jucăriile la locul lor de fiecare dată.
Lista noastră cuprinde o mulțime de accesorii menite să-ți preia din griji și să-ți transforme experiența de la volan într-una VIP, în care toate poftele îți sunt făcute. Pe lângă cele menționate, vrem să evidențiem că lista nu se oprește aici. Accesoriile sunt pregătite, iar dacă vrei să iei decizia potrivită, te invităm să-ți descarci revista de „modă” a Hondei tale de aici sau vino să le vezi „pe viu” în showroom!