Sunt Civic și-mi place semaforul intermitent
- September 10, 2018
- Asko Group
- Posted by Asko Group
- 9 Comments
Sunt un sportiv din fire și prefer drumurile lungi spre destinații noi, dar mă descurc de minune și în aglomerațiile urbane. Da, da, îmi place să stau și-n trafic, pentru că dacă am parte doar de drumuri lungi, îmi lipsește aglomerația din oraș. Nu mă plictisesc deloc la volan, pentru că ascult muzică la radio cât mă strecor printre mașini. Dacă mă sună cineva și e urgent, răspund prin Bluetooth și nu am niciodată stresul bateriei descărcate, pentru că doar îmi așez telefonul în locul pentru încărcat, iar bateria se încarcă în timp ce avansez.
Nu îi susțin deloc pe cei care încalcă regulile. Mai ales în trafic. Pentru că e vorba despre siguranța noastră și a celor din jur, iar exagerările pot duce la evenimente cu final nefericit. Îmi displac, deci, depășirile pe linie continuă, neacordarea de prioritate, mersul în fața tramvaiului și cuvintele nu prea duioase despre mame și sfinți. Tot la capitolul ăsta, mă supără claxonatul. Pentru că mi se pare că unii îl confundă cu butonul de schimbat postul de radio. Și uită ce e ăla pericol iminent.
Ieri am fost claxonat în trafic. Rău de tot. Mergeam pe un drum cu două benzi și o ocupam pe cea din dreapta (cu direcție înainte sau la dreapta). La capătul ei, când să scot nasul în intersecție, văd pe dreapta un verde care clipocea. Ups! Dar eu aveam treabă înainte și, deși mi-aș fi dorit, nu mai aveam loc să revin pe banda a doua. Așa că am stat cuminte pe loc, așteptând să se facă și în față verde.
A urmat o adevărată orchestră de claxoane, unele lungi, altele frenetice sau întrerupte, plus multe flash-uri din spate. M-am simțit precum conducătorul unui convoi militar. Fără să fac nimic. Nu înțelegeam de ce este toată lumea agitată. Mașinile din spatele meu semnalizau dreapta, iar eu stăteam ca un măgăruș în fața lor. Am adoptat un comportament Civic și decent când un șofer a venit și mi-a făcut semn să las geamul în jos: i-am spus aproape zâmbind că da, are dreptate, semaforul intermitent îi dă dreptul să pătrundă în intersecție, chiar dacă semaforul principal e roșu. Dar cu o condiție: ca banda să fie liberă. Ori, era clar că eu o ocupasem. 🙂
Nu mă dau moralizator, dar cred că am putea reduce un pic din poluarea fonică, aerul încărcat și încălzirea globală chiar, dacă fiecare ar cunoaște regulile după care funcționează o societate. Un pas mic astăzi, mai mulți kilometri mâine. Fiecare cum poate.
Cu drag, un Civic din București.
Photo: Cristian Pandia


9 Comments
JiliLive is where it’s at! The live games are super engaging, and the dealers are fun. Definitely worth a look if you’re into live casino action. Link here: jililive
Heard a little about cc6c1. Gonna check out, not excited to see what this is bringing to the plate. Get in here: cc6c1
Jilivsorg is a solid choice. Been using them for a bit now, and I’ve had a good experience so far. Good selection of games and a user-friendly site. Take a look: jilivsorg
8kBetApp is the next thing on my list! Seems easy to use which is exactly what I’m looking for. Download it here: 8kbetapp
Your point of view caught my eye and was very interesting. Thanks. I have a question for you. https://accounts.binance.com/register-person?ref=IHJUI7TF